
Bagels cu iaurt
Pentru cei care nu au chef să muncească la o pâine cu maia o zi întreagă sau nici să aștepte o oră să dospească pâinea cu drojdie, vă propun cele mai rapide chifle (sau bagels). Pufoase și gustoase, sigur le veți face din nou și din nou.
Ustensile
- Cuptor
- Pensulă
Ingrediente
- 1 cană iaurt grecesc 10%
- 1 1/2 cană făină albă 000 + extra pentru frământat
- 2 lingurițe praf de copt
- 1 lingură ulei de măsline
- 1/4 linguriță sare
- 1/4 linguriță oregano uscat sau 1 lingură semințe de susan
- 1 ou
Metoda
- Într-un bol se amestecă făina, iaurtul, uleiul, sare si praful de copt până se formează un aluat.
- Se scoate pe blatul înfăinat și se mai frământă până când aluatul devine elastic și nelipicios, incorporând mai multă făină dacă e necesar.
- Cu ajutorul unui cuțit, tăiem aluatul în 4 sau 8 părți egale, în funcție de cât de mari vreți să fie.
- Formăm fie o biluță simplă, dacă vreți să obțineți chifle simple.
- Fie dăm o gaură în mijloc cu ajutorul degetului, formând un bagel.
- Se întind pe o tavă pentru cuptor tapetată cu hârtie de copt și se lasă la odihnit pentru 10 minute.
- Se ung cu ou și se presară oregano sau susan pe deasupra.
- Se dau la cuptorul încins la 180 grade pentru 30 de minute.