
Cel mai gustos ketchup de casă
O rețetă ușoară de ketchup de casă în care poți pune roșii și ardei alese de tine, și căruia îi poți da ce gust îți dorești, mai dulcel sau mai sărat, mai oțețit sau poate mai iute.
Ustensile
- mixer vertical
- Cuptor
Ingrediente
- 2.5 kg roșii
- 1 kg ardei capia
- 2 cepe potrivite
- 2 căpățâni usturoi potrivite
- ½ cană zahăr
- 6 linguri oțet 5% alcool după gust
- 3 linguri amidon alimentar
Mirodenii
- 3 linguri sare după gust
- 1 linguriță piper boabe
- ½ linguriță muștar boabe
- ⅛ linguriță cuișoare
- ¼ linguriță boia afumată
- 1 foaie dafin
- ½ linguriță boia iute opțional
- 1 crenguță busuioc sau cimbru opțional
Metoda
- Ardeiul se spală, se usucă și se întinde pe o tavă pentru cuptor tapetată cu folie de aluminiu. Se acoperă cu altă folie de aluminiu și se dă la cuptor pentru 30 de minute la 220°C.
- Usturoiul se lasă în căpățână întreagă dar i se taie vârfurile, se stropește cu ulei de măsline și se presară cu sare. Se împachetează în folie de aluminiu și se așază lângă ardei.
- Ceapa se lasă întreagă dar i se taie vârful, se stropește cu ulei de măsline și se presară cu sare. Se împachetează în folie de aluminiu și se așază lângă ardei.
- După ce au stat 30 de minute la cuptor, se înlătură folia de aluminiu de deasupra, se dă cuptorul pe modul grill și se mai lasă 30 de minute la 240° C întorcând la nevoie ardeii, până sunt copți pe toate părțile și se pot curăța ușor. Se scot într-un castron, se acoperă cu apă și se curăță bine de coajă, semințe și cotor. (Orice altă posibilitate de a coace ardeii este în regulă)
- Usturoiul ar trebui să fie suficient de moale încât să se poată stoarce fiecare cățel doar presând cu degetele căpățâna de usturoi. Ceapa se taie pe jumătate și se curăță de cotor și foile exterioare. Ar trebui să fie moale și ușor translucidă.
- Ardeiul, ceapa și usturoiul se dau prin blender sau se pasează cu un mixer vertical până obținem o pastă omogenă.
- Cât timp se coc ardei, se iau roșiile se spală bine, se crestează fundul în cruce cu ajutorul unui cuțit bine ascuțit. Se scufundă în apă clocotită pentru 1-2 minute. Acest proces va ajuta coaja să se îndepărteze ușor.
- Se curăță de coajă și se dau pe râzătoare. Apoi se trec printr-o sită presând cu o lingură pulpa până când în sită vor rămâne doar sâmburii. (Dacă aveți separator de roșii, îl puteți folosi cu succes)
- Mirodeniile se pun într-un mojar și se mărunțesc până se obține o pudră fină. Așa vor avea o aromă mai intensă.
- Sucul de roșii și amestecul de ardei, ceapă, usturoi se combină într-o oală și se pune la fiert alături de foia de dafin și crenguța de busuioc. (După o oră se vor înlătura foaia de dafin si crenguța.)
- Adăugăm mirodeniile și sare după gust. Oțetul se adaugă lingură cu lingură până se obține gustul dorit.
- Spre final se adaugă cele 3 linguri de amidon, se dă oala de pe foc și se mixează cu un mixer vertical până obținem o consistență cremoasă și fină. Se dă înapoi pe foc pentru încă 15 minute.
- Se transferă compoziția în sticluțe cu gât ușor larg.